Arderile de orice tip de deșeuri sunt ilegale în România!
Incendierea deșeurilor este interzisă și pedepsită, potrivit legii 211/2011 – principala lege cu privire la gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare
În cazul în care sunt arse deșeuri periculoase, fapta se poate încadra la infracțiune și pedepsi cu închisoare de la 3 la 5 ani, potrivit legii nr. 211, art. 63 — inclusiv pentru persoane fizice.
Dacă sunteți martorul unui incediu, puteți solicita intervenția autorităților. În măsura în care se poate, vă recomandăm să înregistrați fotografic sau video situația.
1
Sunați la 112 și spuneți că doriți să reclamați un caz de poluare generat de ceea ce pare a fi un incendiu de deșeuri. Potrivit Gărzii de Mediu, echipele acestora de permanență (din afara orelor de program) pot fi sesizate prin dispeceratul 112. Tot prin 112 sunt sesizate și echipajele de pompieri care trebuie să stingă focul.
2
O alternativă la apelarea 112 este să sunați la poliția locală și să explicați cazul. Aceștia vă pot direcționa la 112 și ISU (pompieri), sau pot alege să trimită un echipaj, în funcție de evaluarea situației. Dacă nu reacționează prompt, puteți invoca că este încălcată legea 211/2011, iar poliția are responsabilitatea de a investiga. Dacă tot nu reacționează, apelați 112.
3
Raportați la Primăria pe raza căruia s-a petrecut incendiul. Autoritățile locale au obligația prin lege de a combate poluarea.
4
Raportați la Garda de Mediu – aceștia nu au competențe pentru a stinge focul, dar pot evalua impactul de mediu și aplica amenzi. Puteți depune sesizarea online, direct prin formularul de mai jos.